Doi tineri au fost reţinuţi pentru furt şi un accident rutier

 

Ieri, 04.08.2010, P. Mircea Cosmin de 20 ani, din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, persoană reţinută în arestul IPJ Botoşani, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Săveni cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea Parchetului, eliberând mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. În noaptea de 02/03.08.2010, în jurul orei 03.00, P. Mircea Cosmin a fost surprins în flagrant de către poliţişti în timp ce, împreună cu un alt tânăr, respectiv S. Petrişor Claudiu de 17 ani a intrat prin efracţie într-un bar din localitatea Chişcăreni, de unde cei doi au sustras bani şi alte bunuri. Tot în cursul zilei de ieri, S. Angel de 24 ani din municipiul Botoşani ( persoană faţă de care în ziua de 03.08.2010 a fost luată măsura reţinerii în arestul IPJ Botoşani ), a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunerea de arestare preventivă. Instanţa a admis solicitarea Parchetului, dispunând măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 zile. Tânărul de 24 ani a fost implicat în ziua de 03.08.2010 în producerea unui accident rutier soldat cu victime omeneşti, părăsind ulterior locul faptei fără încuviinţarea organelor de poliţie. Acesta nu poseda nici permis de conducere.