Panică în seara zilei de 1 ianuarie într-un bloc de pe strada Octav Onicescu din municipiul Botosani, după ce într-o garsonieră de la etajul IV a izbucnit un incendiu.
În momentul producerii evenimentului cei doi tineri care locuiesc cu chirie nu erau acasă. Aceștia au plecat în oraș pe la 14:00 şi din grabă au uitat fierul de călcat în priză. În jurul orei 19:30 vecinii au simţit miros de fum și au sunat la pompieri după ajutor. La fata locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu trei autospeciale cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, pe casa scării, la nivelul etajului IV, era un fum înecăcios. Pentru a intra în garsonieră pompierii au deblocat uşa de la intrare.
Ajunşi în interior, au constatat că ardea o canapea, existând pericolul de propagare a flăcărilor şi la celelalte bunuri din interior. Concomitent cu acțiunea de stingere a incendiului, s-a intervenit pentru evacuarea preventivă a 15 locatari de la etajul II (zece adulți și cinci copii). Incendiul a fost stins în mai puțin de 20 de minute. A ars o canapea și s-a degradat mobilierul, valoarea pagubelor fiind estimata la circa 2.500 lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de 250.000 lei.