Doi suceveni amendați la Botoșani pentru aceeași neregulă

Doi bărbați din județul Suceava au dat de necaz la Botoșani.

 

La data de 6 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Pomârla, o autoutilitară condusă de un bărbat, de 37 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta o cantitate mai mare decât cea înscrisă pe documentele de însoțire a mărfii, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar diferența de material lemnos a fost supusă confiscării.  


La aceeași dată, polițiștii din cadrul poliției Municipiului Dorohoi – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe strada C.D. Gherea, din municipiul Dorohoi, o autoutilitară condusă de un tânăr, de 24 de ani, din județul Suceava, care transporta material lemnos.

 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta transporta trei metri cubi de material lemnos fără a deține documente legale de proveniență, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.