Doi bărbați vor petrece mai bine de 12 luni după gratii pentru că au refuzat să se lase testați de polițiști în urma unor evenimente rutiere.
Cei doi sunt suceveni și au fost aduși în Penitenciarul Botoșani pentru a-și ispăși pedepsele.
În primul caz, Poliția municipiului Vatra Dornei a primit un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea în cursul zilei de ieri.
Mandatul a fost emis în aceeași zi de Judecătoria Vatra Dornei, față de un bărbat de 45 de ani, condamnat la o pedeapsă de 1 an și 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. Bărbatul de 45 de ani a fost identificat de polițiști la domiciliul său, situat în comuna Șaru Dornei, fiind reținut, escortat și încarcerat la Penitenciarul Botoșani.
Tot ieri, orele 16:29, Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc a primit spre punere în aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeași zi de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, față de un bărbat condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare pentru comiterea infracțiunii de “refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”. Și acest bărbat a fost ridicat de acasă.
Pe lângă cei doi, în Penitenciarul Botoșani a ajuns un bărbat de 49 de ani în cazul căruia Secția 4 Poliție Rurală Gălănești a primit spre punere în aplicare, mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeași zi de Tribunalul Suceava. El a fost condamnat la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de „tentativă de omor”.