Doi pompieri au căzut din picioare la evenimentul organizat la Săveni – VIDEO&FOTO

O parte dintre militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani au participat la evenimentele organizate de Ziua Pompierilor după ce au ieșit din turele de lucru.

 

Oboseala dar și temperaturile extrem de ridicate, mai ales pentru pompierii care purtau uniforma de serviciu au făcut ca pentru doi dintre ei să aibă un efect advers.

 

Primul tânăr căruia i s-a făcut rău în coloană era din serviciul SMURD și practic a căzut din picioare. A fost imediat ajutat de alți colegi și condus către ambulanța care se afla în spatele Primăriei.

 

Prezentă la eveniment, șefa Unității de Primiri Urgențe, care coordonează inclusiv activitatea SMURD de la Botoșani, medicul Ramona Guraliuc a sărit în ajutorul colegului. I s-a alăturat și doctorul Eduard Gurău, șeful Serviciului Județean de Ambulanță (SJA).

 

S-a constatat că pompierul în cauză nu băuse apă suficientă și nici nu mâncase în dimineața zilei de miercuri, 13 septembrie 2023.

 

 

„Pacientul de această dată este unul dintre colegii mei a prezentat o stare lipotimică probabil din cauza căldurii, suprasolicitării și stresului pe un aport scăzut de lichide și pe o alimentație un pic hipoglicemică, ca să-i spun așa. Este echilibrat din punct de vedere hemodinamic, stabil și își va continua activitatea”,

Ramona Guraliuc, medic șef UPU SMURD

 

La scurt timp, al doilea pompier s-a prăbușit la locul de desfășurare a ceremoniei și a fost la rându-i condus către ambulanța SMURD unde a fost consultat și a fost alimentat cu lichide și glucoză. După ce și-au revenit ambii militari și-au continuat activitățile.