Doi polițiști botoșăneni, îngeri pentru o fetiță de 3 ani – O poveste emoționantă de la un accident rutier - FOTO

În noaptea de 8 spre 9 iunie, în jurul orei 03:30, Andrei și Antonio, polițiști in cadrul Biroul Rutier, se aflau în serviciul de patrulare și monitorizare a traficului rutier, când au fost anunțați că în localitatea Nicșeni, s-a produs un accident de circulație.

 

Mama și fetița au scăpat ca prin minune din accident


Cei doi au ajuns în scurt timp la locul indicat, unde au găsit un autoturism răsturnat pe cupolă, în afara părții carosabile.


Miraculos, conducătoarea auto, o tânără de 27 de ani și fetița sa, de 3 ani, s-au ales doar cu o sperietură si au reușit să iasă singure din autoturism. Acestea se îndreptau spre aeroportul din Iași, când într-o curbă au părăsit șoseaua și s-au răsturnat.


Deși erau foarte speriate, Andrei și Antonio au reușit să le liniștească și să se împrietenească cu fetița, asigurând-o că este în siguranță și o să aibă grijă de ea, iar aceasta i-a numit ”îngeri”, pentru că îngerii au grijă de copii.

 

Oamenii legii le-au adus la Botoșani


Apoi, pentru că nu aveau alt mijloc de transport, cele două au fost conduse până în municipiul Botoșani, de unde și-au continuat deplasarea, reușind să ajungă, cu bine, la destinație.


Într-un comunicat trimis de IPJ Botoșani se menționează că mama le-a transmis polițiștilor că nu avea o părere foarte bună despre ei, însă a fost impresionată de modul în care s-au comportat și pentru faptul că au ajutat-o: ”Nu cred că am mai întâlnit oameni atât de buni și calzi și dispuși să ajute”.


”Pentru asta îi felicităm și noi!” se încheie comunicatul IPJ Botoșani.