Pe lângă amendă, pentru unul dintre bărbați s-a aplicat o măsură suplimentară.
În această după-amiază, doi bărbați au fost sancționați contravențional de jandarmii botoșăneni cu amenzi în valoare totală de 6.500 de lei, pentru fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice săvârșite înaintea începerii meciului de fotbal din Liga a V-a, dintre echipele F.C. Nord Păltiniș și A.C.S. Zorile Havârna.
Primul dintre bărbați consuma băuturi alcoolice în apropierea intrării pe stadion, iar în momentul interceptării de către jandarmi a devenit agresiv și a refuzat să coopereze cu jandarmii, care au procedat la imobilizarea acestuia în vederea luării măsurilor legale.
În afară de amenda în valoare de 3.500 de lei, bărbatului i-a fost aplicată și sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la meciuri de fotbal pe o perioadă de un an, conform prevederilor Legii nr.4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și jocurilor sportive.
Cel de-al doilea bărbat a fost amendat cu 3.000 de lei din cauză că a încercat să împiedice luarea măsurilor legale de către jandarmi asupra prietenului său.
Jandarmii reamintesc că împiedicarea, sub orice formă, a organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu privind legitimarea sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat sau de a lua măsurile necesare pentru menținerea ori restabilirea ordinii publice constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3.000 de lei la 6.000 de lei.