Doi golani cu pari în mâini arestați după ce au distrus o mașină și au intrat peste un om în casă

Faptele violente au avut loc în urmă cu patru zile, doi bărbați fiind autorii unor scene care au provocat teamă.

 

În primă fază polițiștii i-au reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind duși în fața instanței cu propunere de arest preventiv.

 

La data de 7 martie 2023, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, a doi tineri, de 18 și 34 de ani, din comuna Copălau, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de distrugere, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe.

 

Din cercetări, a rezultat faptul că la data de 4 martie 2023 cei doi tineri, folosind obiecte contondente, ar fi distrus elementele caroseriei, precum și geamurile unui autovehicul care era parcat în drumul public, din comuna Copălau, creând persoanei vătămate, un prejudiciu estimat la 20.000 de lei.

 

Ulterior, aceștia ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței altei persoane vătămate, din aceeași localitate și ar fi distrus ușa de acces în locuință,  apoi l-ar fi agresat pe proprietar, provocându-i leziuni fizice care au necesitat îngrijiri medicale.

 

Cei doi tineri au fost reținuți pentru 24 de ore și ulterior, față de aceștia a fost dispusă arestarea preventivă pentru 30 de zile.