Scandal sângeros într-un bar din localitatea botoșăneană Costești petrecut în seara zilei de miercuri, 26 februarie 2020.
Doi bărbați care au în jur de 34– 35 de ani au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Mavromati, în stare gravă. Au fost implicați într-o altercație într-un bar din satul Costești, comuna Răchiți.
Cei doi au intrat într-un conflict cu doi frați care ar fi fost eliberați din pușcărie în urmă cu trei zile. Extrem de periculoși, aceștia ar folosit arme albe împotriva amicilor lor.
Una dintre victime a ajuns la spital cu un cuțit înfipt în abdomen, cealaltă cu o lamă în aortă.
„Sunt efectuate verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul”,
Maria Carp, purtător de cuvânt IPJ Botoșani
În prezent ambii bărbați se află la terapie intensivă.
Cei doi frați care au provocat scandalul se află în custodia Poliției.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: