Doi frați din Botoșani în misiune în Afganistan: Părinții au fost surprinși, dar ne-au încurajatGALERIE FOTO

Vlad este mai mare, are 25 de ani, iar Adrian 20. Ambii sunt la prima experiență într-un teatru de operații și își desfășoară misiunea în Baza Aeriană Bagram.

 

Fruntașul Vlad Teodor Enache și soldatul Adrian Enache sunt doi frați ce fac parte din Batalionul de Protecție a Forței ”Jderii”.

 

”Așteptările mi-au fost depășite și am fost surprins de ceea ce am descoperit aici. Am găsit Afganistanul așa cum îmi spuneau și colegii. Temperaturi ridicate, praf, o altfel de climă, dar m-am adaptat. Părinții au fost surprinși când au auzit că dorim să venim în teatrul de operații, dar ne-au încurajat, așa cum au făcut-o de multe ori în alegerile noastre. Faptul că îl am alături de mine pe fratele meu este o experiență plăcută și sunt mândru de el. Consider că am fost un model pentru el deoarece m-a urmat în alegerea carierei militare. Sunt de părere că nimic nu este mai puternic ca iubirea dintre frați”, a mărturisit Vlad pentru armataromaniei.ro.

 

Adrian este cel mai tânăr militar din batalion. Spune că experiența din Afganistan este una nu doar nouă, ci și dificilă.

 

”Este o experiență nouă pentru mine, dar, în același timp, și una dificilă. Nu îmi imaginam înainte de a veni aici că baza în care aveam să îmi desfășor misiunea este atât de complexă. Mi-am făcut mulți prieteni noi care mă sprijină și mă ajută, eu fiind cel mai tânăr militar al batalionului. Suntem un colectiv unit și muncim umăr la umăr să ne atingem toate obiectivele. Mă consider norocos că îl am alături pe fratele meu, vorbim zilnic și îmi dă sfaturi. L-am urmat deoarece mi-a plăcut ceea ce face. Cu familia vorbesc zilnic, îmi este dor de ei, în special de logodnica mea pe care abia aștept să o îmbrățișez atunci când voi ajunge acasă”, a povestit Adrian.

 

(Foto și text: cpt. Andrei Vicol)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store