Doi frați din Botoșani au ajuns la spital cu arsuri după ce au căzut în oala cu ciorbă clocotită

Tragedia a avut loc în a doua zi de Paști.

 

Doi fraţi, de 2 şi 3 ani, s-au opărit cu ciorbă clocotită. Unul dintre copii a fost trimis de urgenţă la Spitalul de Copii ”Sfânta Maria” din  Iaşi.

 

Se pare că cei doi copii se jucau în bucătăria casei. Mama acestora se afla în curte, iar micuții ar fi fost supravegheați de o mătușă. Într-un moment de neatenție, unul dintre ei a căzut în oala cu ciorbă fierbinte ce era așezată pe jos. Mama celor doi a sunat la urgențe și a cerut ajutor cadrelor medicale, potrivit bzi.ro.

 

În prezent, starea celor doi copii este una bună. Unul dintre ei a fost doar stropit de lichidul fierbinte, iar copilul de trei ani este în prezent internat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sf Maria “, în secția de Terapie Intensivă, conștient.