Doi fraţi botoşăneni surprinşi la furat de fier vechi în Iaşi

 

In urma cu doua zile, patru tineri s-au gandit sa faca un ban "cinstit". Pe 2 februarie, inarmati cu tupeu, dar si cu un topor, au smuls pilonii de sustinere ai unei conducte de agent termic. Insa, lipsiti de noroc, au fost surprinsi de o patrula ce apartinea Politiei Comunitare. Prinsi in fapt, Romica S., din Tomesti, 21 ani, Petru S., 30 ani, fara domiciliu, si fratii Marius si Narcis B., in varsta de 20, respectiv 18 ani, din Botosani, au fost dusi la sectia de politie. "În ziua de 2 februarie 2011 patrula de siguranta publica care executa serviciul în cartierul Pacurari a fost dirijata prin Dispeceratul Politiei Comunitare sa se deplaseze în rond Dacia, deoarece mai multi tineri distrugeau pilonii de sustinere a conductelor de agent termic. La fata locului politistii comunitari au constatat ca patru persoane, care aveau asupra lor un baros si un topor, distrugeau pilonii pentru a sustrage fierul. Tinerii au recunoscut ca metalul sustras urma sa fie valorificat în vederea obtinerii unor sume de bani. Persoanele în cauza, cât si bunurile au fost predate la Sectia 2 de Politie în vederea continuarii cercetarilor", a declarat Nicoleta Deciu, purtatorul de cuvant al Politiei Comunitare Iaşi. (Sursa Bună Ziua Iaşi).