Doi frați au murit la Botoșani după ce au fost loviți de FULGER: Durere fără margini pentru MAMA lor care ar fi presimțit TRAGEDIA

Doi frați au murit împreună după ce au fost loviți de fulger. Aceștia au ieșit în timpul furtunii pentru a muta animalele și s-au adăpostit sub un copac.

 

Tragedie presimțită de mamă

 

Cei doi, un bărbat de 52 de ani și sora lui de 45, s-au dus să mute animalele, care se aflau la păscut. Din păcate, nu s-au mai întors acasă. Furtuna a devenit tot mai puternică și au luat decizia de a se adăposti sub un copac, scrie Antena 3 CNN.

 

Acolo au și fost găsiți, căzuți unul peste altul, iar copacul spintecat în două de un trăsnet.

 

Mama celor doi a avut o presimțire și i-a rugat să nu meargă pe acea vreme rea, însă cei doi nu au ascultat-o și au plecat spre animale.

 

Un vecin i-a găsit pe cei doi

 

Descoperirea macabră a făcut-o un vecin de-al acestora. Alarmată că nu mai veneau acasă, mama lor a alertat una dintre surori, iar aceasta a apelat la ajutorul vecinului.

 

Bărbatul a mers în zonă cu tractorul, iar când a ajuns i-a văzut pe cei doi frați sub copac.

 

Bărbatul a sunat imediat la familie și primărie. La fața locului a ajuns și o ambulanţă. Cadrele medicale au fost transportate cu o mașină de teren până in zona tragediei, drumul fiind impracticabil.

 

Din păcate medicii nu au putut decât să constate decesul. Bolnavă, mama de 85 de ani se pregătește acum să își înmormânteze doi dintre cei patru copii.

 

În zonă au fost și alte probleme cu firele electrice din cauza furtunii.

 

(Sursa foto - NewsFlux)