Doi elevi bătuţi la şcoală de profesori: IŞJ a deschis o anchetă

 

Două incidente s-au petrecut în dimineaţa zilei de joi, 24 ianuarie la tot atâtea unităţi şcolare din judeţul Botoşani şi în care doi elevi ar fi fost loviţi de profesori. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean au deschis anchete şi au trimis comisii formate din inspectori şcolari la cele două şcoli.
Primul incident s-a petrecut la Şcoala din Lunca unde o elevă susţine că ar fi fost lovită de profesorul de matematică la oră din cauză că nu ar fi ştiut să rezolve o problemă. Acuzele urmează a fi verificate de inspectorii şcolari. „Am constituit o comisie de anchetă care a plecat la Lunca, am fost sesizaţi că profesorul de matematică ar fi agresat o elevă de acolo şi am deschis anchetă, inspectorii au plecat să vadă dacă s-a realizat comisia de disciplină de la nivelul unităţii de învăţământ şi să vadă exact care este situaţia”, a declarat Mihaela Huncă, inspector şcolar general. A doua situaţie s-a petrecut la şcoala din Plopenii Mari, comuna Ungureni unde de asemenea un elev ar fi fost lovit de un profesor. De această dată agresiunea se pare că s-ar fi produs în pauză, în curtea şcolii unde mai mulţi elevi se jucau, unul dintre aceştia aruncând din greşeală cu un bulgăre de zăpadă într-un cadru didactic. Profesorul ar fi reacţionat la nervi şi l-ar fi lovit pe copil cu un şut în fund. Şi în acest caz, o comisie formată din doi inspectori a plecat pentru a verifica dacă acuzele se confirmă. Nici una dintre aceste două situaţii nu ar fi fost reclamate la Poliţie.
CITEŞTE:
 Elev bătut de învăţător, plângere la Inspectoratul Şcolar