Doi dintr-o lovitură! Suceveni amendați de polițiștii botoșăneni la primele ore ale dimineții

Acțiunea polițiștilor a avut loc în intervalul orar 7:00 – 11:00.

 

Acțiune în trafic

 

La data de 6 august 2023, în intervalul orar 07:00-11:00 polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei ai Biroului de Poliție Județean Transporturi au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor în domeniul silvic, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a drogurilor.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 50 de persoane, au fost controlate 26 de autovehicule, iar 9 dintre conducătorii auto au fost supuși testării cu aparatul etilotest, unul dintre aceștia fiind depistat sub influența alcoolului.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 8.000 de lei, atât pentru abateri la regimul rutier, cât și pentru nerespectarea prevederilor legale, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.

 

Totodată, polițiștii rutieri au informat conducătorii auto despre noile modificări legislative, privind pedeapsa prevăzută de lege, în cazul comiterii unui accident de circulație de către o persoană care nu deține permis de conducere sau este sub influența alcoolului sau a drogurilor și care are ca urmare moartea victimei. Cei care comit astfel de accidente rutiere vor fi condamnați la închisoare cu executare.

 

Suceveni amendați

 

În cadrul acțiunii, doi bărbați, din județul Suceava, au fost depistați în timp ce transportau material lemnos, fără a deține documente legale de proveniență. Cei doi au fost sancționați contravențional, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost supus confiscării.