Doi dintr-o lovitură! Șoferi beți la volan, prinși și taxați de polițiștii botoșăneni

Doi șoferi din județul Botoșani sunt cercetați de oamenii legii, după ce au fost depistați în trafic, conducând sub influența băuturilor alcoolice.

 

Marți,  8 decembrie 2015, în jurul orei 17.50, a fost depistat în trafic, pe DJ  298, în localitatea Slobozia, județul Botoșani, un autoturism condus de L. C. de 56 ani,  din comuna Cordăreni,. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tot ieri, ora 23.25, M. D. de 47 ani, din comuna Todireni, a fost depistat conducând un autoturism pe DJ 282, în localitatea Todireni. Bărbatul avea o concentrație de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauze se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”, se arată în comunicatul de presă trimis de IPJ Botoșani.
CITEȘTE: Un șofer din Botoșani a băut și s-a urcat la volan: AFLĂ cine l-a așteptat în trafic