Doi deținuți s-au luat la BĂTAIE: L-am lovit din dușmănie

Un scandal între deținuți s-a lăsat cu sancțiuni disciplinare.

 

Doi deținuți s-au luat la bătaie, iar o altă persoană privată de libertate care era și șeful lor de cameră a încercat să-i despartă. Însă spre surprinderea lui, după incident a fost și el sancționat disciplinar. Nemulțumit de decizia judecătorului de supraveghere, el s-a prezentat în fața instanței de la Judecătoria Botoșani pentru a depune o contestație unde a povestit cum s-a întâmplat totul.

 

„Eram șef de cameră și am observat că ai mei colegi au început să se certe. Nu am făcut altceva decât să-i despart”,

a spus deținutul

 

Problema a fost că unul dintre colegi i-a spus judecătorului de supraveghere că șeful de cameră nu doar că a încercat să-l despartă ci l-a și lovit.   

 

Însă în opinia contestatarului, ar fi spus acest lucru din dușmănie.

„Presupun că a spus că l-am lovit din dușmănie având în vedere că nu au reușit să se bată.”

 

De altfel, la termenul următor vor fi audiați martori, colegi de celulă ai celor trei pentru a se stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile.

 

 

download from google play download from apple store