Doi botoșăneni treziți de mascați: Le-au răscolit casele

Descinderi la locuințele la două familii din Botoșani.

 

Vineri, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au efectuat, pe raza comunei Corni, două percheziţii domiciliare într-un dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.

 

Perchezițiile au avut loc la persoane bănuite de comiterea infracţiunii de contrabandă cu produse accizabile.

 

În urma activităţilor efectuate poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea continuării cercetărilor cantitatea de aproximativ 900 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova şi duty free, deţinute ilegal. Valoarea bunurilor confiscate depăşeşte 2.700 de lei.

 

În cauză se continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau destinate săvârșirii acesteia, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluţie procedurală.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store