Doi botoșăneni cărau un sac prin pădure: Un paznic de vânătoare le-a stricat socotelile

Doi bărbați din Botoșani au fost suprinși de un paznic, în zorii zilei, ducând cu ei un sac.

 

Miercuri 12 aprilie 2017, în jurul orei 7:20, B.D. şi C.N., ambii din comuna Frumuşica, judeţul Botoşani, au fost depistaţi de către un paznic de vânătoare din cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Botoşani în timp ce desfăşurau activităţi de braconaj la laţ, pe raza Cantonului Silvic Holm - Ocolul Silvic Flămânzi.  

 

În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că cele două persoane au braconat la laţ şi au recoltat o capră sălbatică, pe care ulterior au jupuit-o şi au eviscerat-o.

 

Valoarea prejudiciului este de aproximativ 5.000 de lei.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vânarea mamiferelor şi păsărilor cu mijloace neautorizate si transportul vânatului dobândit sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii.