În cursul zilei de ieri, 1 mai, polițiștii împreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică au fost prezenți în teren pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru verificarea respectării legislației in vigoare.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza comunei Vorona, au oprit pentru control două autoutilitare conduse de doi bărbați de 44 de ani, respectiv 40 de ani, ambii din județul Suceava, care transportau material lemnos.
În urma verificărilor efectuate s-a stabillit faptul că avizele de însoțire a mărfii nu erau întocmite conform prevederilor legale.
Față de cei doi a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în cuantum de 3.000 de lei fiecare, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de material lemnos cu volumul de peste 12 metri cubi, a fost supusă confiscării.
Și astăzi sunt continuate activitățile specifice de control si supraveghere în trafic, precum și în zonele de agrement în care in mod tradițional se organizau ieșiri in aer liber.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: