Aceștia se aflau în arest la domiciliu.
Miercuri, 28 februarie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au pus în executare două mandate de arestare preventivă emise de Curtea de Apel Suceava, pe numele a doi bărbați de 48 și 31 de ani, din comuna Călărași, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la omor calificat.
Aceștia se aflau în arest la domiciliu, ca urmare a evenimentului petrecut la data de 21 februarie 2024, când pe terasa unui local public, din comuna Călărași a avut loc un conflict între cei doi bărbați și alte trei persoane.
Din cercetările efectuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz, a reieșit faptul că cei doi aveau asupra lor arme albe cu care au lovit victimele, în zone vitale, creându- le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.
Ulterior, instanța de judecată a dispus plasarea în arest la domiciliu a persoanelor bănuite de comiterea faptelor, însă, în urma contestației efectuată de către procuror, o instanță superioară a decis schimbarea acestei măsuri cu arestul preventiv.