Angajați de la două restaurante din Botoșani amendați pentru că nu purtau mască – BILANȚUL sancțiunilor din ultimele 24 de ore

În data de 13 octombrie 2020, sub autoritatea Instituție Prefectului, au fost desfășurate noi acțiuni de verificare în zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri, terase și mijloace de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

 

Amenzi date de polițiști

 

La activitățile desfășurate au participat peste 100 de polițiști, polițiști locali, polițiști de frontieră, jandarmi, precum și reprezentanți din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului.

 

Echipele de control au verificat peste 50 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 70 de mijloace de transport în comun, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 de lei. Dintre acestea, 43 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care era instituită măsura obligativității acesteia.

 

Angajați amendați

 

Doi tineri de 27 și 29 de ani, din municipiul Botoșani, angajați la două localuri de alimentație publică de pe raza municipiul Botoșani, au fost sancționați cu amendă contravențională, conform Legii 55/2020 pentru faptul că nu purtau mască de protecție în incinta localurilor.

 

Amendat în mijlocul de transport

 

Un bărbat de 47 de ani, din orașul Darabani, a fost depistat de către polițiști într-un mijloc de transport în comun, de pe raza aceluiași oraș, fără a purta mască de protecție. Acesta a fost sancționat cu amendă în cuantum de 500 de lei, conform Legii 55/2020.

 

„Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și distanțarea socială,  pentru a-și proteja atât propria sănătate cât și pentru a-i proteja pe cei din jur. Mulțumim celor care au înțeles că forțele de ordine sunt în aceeași echipă cu cetățenii, nu facem parte din tabere diferite, dimpotrivă, impreună luptăm cu pandemia și trebuie să respectăm măsurile impuse în acest context, pentru că numai astfel putem diminua impactul COVID 19 asupra noastră, a tuturor.

IPJ Botoșani

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store