Dodiţă merge la Suceava ca să redeschidă cabinetul de expertiză

 

Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Botoşani se va deplasa în cursul zilei de vineri, 15 iulie la Suceava, unde va purta o serie de discuţii cu reprezentanţi ai Casei Naţionale de Pensii. Unul dintre subiecte este privitor la redeschiderea cabinetului de expertiză medicală din cadrul instituţiei.
Ştefan Dodiţă susţine că a  făcut o serie de solicitări la şefii centrali, privind reluarea activităţii cabinetului de expertiză medicală, după ce, medicul Liliana Teodoriu a fost arestată preventiv pentru o perioadă de 29 de zile. Mai ales că, numărul pensionarilor care ar fi trebuit să se prezinte la reevaluare a trecut de 100, aceştia fiind reprogramaţi pentru luna august a anului în curs. Una dintre variantele propuse de conducerea CJP, ar fi medicul Viorica Carabulea. „Noi am emis solicitare pentru ea (n.r. Viorica Carabulea), acum nu ştiu ce soluţii o să ne dea. Mâine la Suceava voi şti cu siguranţă”, a declarat Ştefan Dodiţă, director executiv CJP. În cazul în care solicitarea şefilor Casei de Pensii nu va fi aprobată, la cabinetul de expertiză medicală din cadrul instituţiei botoşănene, va fi cel mai probabil detaşat un medic din judeţele învecinate.