DOCUMENT intern PNL Botoșani: Vrei primar sau consilier? Bagă bani, bagă bani! Ce au trebuit să facă Flutur, Sorescu, Cornilă et comp

Banii continuă să vorbească în politica botoșăneană și să aibă un rol aproape determinant inclusiv în stabilirea membrilor de partid care vor apărea pe listele pentru alegerile locale. Iar la PNL Botoșani asta reiese chiar din formularul de înregistrare a candidaturii.

 

Vrei primar sau consilier? Ia spune tu câți bani ai dat la partid

Aspiranții la un mandat în administrația publică locală trebuie să completeze o așa numită ”Cerere de înregistrare a candidaturii”. Este de fapt un formular cu 17 puncte care trebuie completat chiar de către prezumtivul candidat. Jumătate dintre întrebări sunt de identificare, adică nume, data și locul nașterii, profesia și ocupația. La aceasta din urmă se menționează: ”activitatea aducătoare de venit care constituie sursa de existență”. Apoi, pretendenții trebuie să precizeze ce funcție doresc, existând trei variante: primar, consilier local și consilier județean, trebuind totodată să își specifice calitățile care îi recomandă. Cei care își doresc un mandat de ales local trebuie să menționeze câteva obiective politice până la alegerile din 2016, să amintească de experiența în procesele electorale anterioare, dar și în administrația publică locală. Totodată, trebuie să menționeze două persoane care pot da referințe despre ei, ceea ce înseamnă că, mai indirect, ai nevoie și de ceva pile, pentru ca întrebarea esențială să fie chiar a 17 – a: ”ultima cotizație achitată organizației PNL”.

N-ai cotizat, n-ai șansă la mandat

Cererea de înregistrare a amintitei candidaturi completează ”Regulamentul cadru pentru desemnarea candidaților la funcția de primar și la Consiliul Județean”. Normativul are 12 puncte, iar la al treilea se vorbește deja despre bani:
”Pentru a candida la o funcție aleasă la nivel local, fiecare membru trebuie să aibă achitată la zi contribuția financiară stabilită prin decizie internă”.
Și asta nu este tot. Este nevoie și de un acord:
”Trezorierul partidului acordă avizul, prin confirmarea sau infirmarea achitării contribuției de către candidat. Pentru a candida trebuie să fie achitată cotizația la zi”.

Când e vorba de bani social-democrația e tot una cu liberalismul. Sau invers

Printre liberalii care și-au exprimat intenția de a candida la alegerile locale se află Cătălin Flutur, Cătălina Lupașcu, Viorel Coman, Sorin Cornilă, Gheorghe Sorescu, Verginel Gireadă și chiar Florin Țurcanu, cererele tip în cauză fiind trimise de la centru.
Banii sunt un subiect dureros la PNL Botoșani, filiala având datorii de ordinul miliardelor de lei vechi.
Condiționarea candidaturilor de o anumită contribuție financiară nu reprezintă însă o noutate în politica botoșăneană. În 2012, când PSD Botoșani era condus de Gheorghe Marcu, s-a stabilit chiar și o sumă fixă pentru fiecare social-democrat care dorea un loc eligibil pe lista pentru alegerile locale, cuantumul fiind undeva în jurul a 1.500 de euro, la Consiliul Județean banii fiind mai mulți decât la Consiliul Local Botoșani.
Sergiu BĂLĂȘCĂU

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44443:Autoritatea care l-a găurit cu 700 de milioane pe Dolineaschi, călare pe purceii și chermezele lui Țurcanu ]]

[[galerie-foto]]

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44326:Băiatul care vrea la Primărie și-a început campania : duce deja grija banului public ]]