Acuzele par să se țină scai de unul dintre medicii urgentiști de la Spitalul Județean Mavromati.
Medicul Daniela Babei, pe lângă acuzele ce i se aduc și care fac obiectul unei anchete derulate de procurori, are ”în palmares” și reclamații de la pacienți.
Una datează tocmai din vara anului trecut când, fiind de gardă în Unitatea de Primiri Urgențe i s-ar fi adresat cu un limbaj neadecvat unei paciente care acuza o stare generală de rău cauzată de o otrăvire.
Medicul Daniela Babei ar fi început să o chestioneze dur pe botoșăneanca ajunsă la urgențe cu privire la starea sa de rău și ar fi numit-o, printre altele ”cretină„ și ”persoană cu puțină carte”.
Pacienta a refuzat să mai rămână la spital și a făcut reclamație împotriva doctoriței, arătând în scris că s-a simțit înjosită de limbajul medicului, în fața celorlalți pacienți dar și a personalului medical.
Daniela Babei a fost trimisă în comisia de disciplină iar rezultatul acesteia este următorul:
„Urmare a unei reclamații depusă de un pacient prin care acuza comportamentul neadecvat al d-nei doctor Babei, comisia a finalizat ancheta sancționând-o pe dna doctor cu avertisment scris”,
Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean Botoșani
În prezent, Daniela Babei a fost detașată timp de 60 de zile la Secția Săveni însă nu a apucat să profeseze prea mult acolo pentru că a intrat în concediu medical.