Cel mai în vârstă cadru medical care profesează în județul Botoșani suplinește fostul medic de familie, actualul primar al comunei.
Medicul de familie Valeria Niculescu profesează la vârsta de 81 de ani în comuna botoşăneană Mihăileni, pentru a suplini lipsa cadrelor medicale cu această specialitate în localităţile rurale ale judeţului, anunță G4 Media.
Ea asigură servicii medicale pentru peste 2.000 de locuitori din comună şi este cel mai în vârstă cadru medical în activitate din judeţul Botoşani.
Medicul din Mihăileni a preluat activitatea medicală din această comună în urmă cu peste 13 ani, în 2009, după ce fostul medic al comunităţii, Laurenţiu Barbacaru, a devenit primar.
„E un super medic. A făcut medicină de familie, pediatrie, medicină sportivă. Este foarte activă. Eu nu am mai putut lucra şi i-am propus să vină la noi, cu contract de muncă. A preluat lista mea şi nu are nicio problemă”,
a declarat edilul din Mihăileni, Laurenţiu Barbacaru.
Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS), Alina Mustiaţă, susţine că există mai mulţi medici de familie pensionari, care îşi continuă activitatea în baza unui aviz emis de Direcţia de Sănătate Publică.
Potrivit oficialului Casei Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani, sprijinul oferit de medicii pensionari este foarte mare, în condiţiile în care există un deficit major de medici de familie.
La nivel judeţean, sunt vacante 24 de posturi de medic de familie.
(Sursa foto - Viața medicală)