Doar atât!? S-au stabilit prețul de vânzare și data licitației pentru Uvertura Mall

Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., administratorului judiciar al Uvertura Mall, a anunțat luni scoaterea la vânzare a imobilului de la intersecția dintre Calea Națională și strada Grivița.

 

Prețul este cu mult sub cel făcut public ca investiție în urmă cu patru ani, la inaugurare. Atunci, în numeroase rânduri reprezentanții complexului comercial au vorbit despre 20 de milioane de euro, pentru ca acum prețul de plecare să fie de circa 7,1 milioane de euro. Din anunțul public de licitație reiese și posibilitatea de schimbare a destinației uriașei clădiri:


”Complex Comercial Uvertura City Mall include shopping mall, săli de evenimente, sala de cinema și bowling & billiard, dar destinația sa poate fi de complex multifuncțional. Având în vedere cererea ridicată de spații de birouri “high class”, Complexul Comercial Uvertura City Mall poate reprezenta o atracție pentru companii de renume”.


30.259 metri pătrați


este suprafața utilă a complexului, cea total construită fiind de 4.620 mp.


Licitația va avea loc pe data de 21 iulie.


SC Uvertura City Mall SRL, societatea care administrează în prezent complexul comercial, contestă scoaterea la vânzare în condițiile în care s-ar fi reușit chiar plata în avans a unor datorii. Compania a trimis ieri un comunicat pe această temă în care lasă să se înțeleagă faptul că ar exista interes pentru grăbirea valorificării complexului.