DNA a venit la CJ! Afacerea cu panourile şi alte businessuri în atenţia procurorilor anticorupţie

Consiliul Judeţean Botoşani pare să fi intrat serios în atenţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Dacă săptămâna trecută procurorii DNA Suceava au chemat la audieri directorul şi angajaţi de la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT), vineri s-au deplasat la sediul CJ Botoşani.

 


Panourile CJ-ului au apărut cam în aceeaşi perioadă cu ale PNL-ului

Potrivit unor informaţii neoficiale, anchetatorii ar fi ridicat mai multe acte referitoare la afacerea cu panourile, despre care Botoşăneanul  v-a informat pe larg încă din vară. Este vorba de sutele de panouri montate în faţa unor instituţii din municipiul reşedinţă, a primăriilor, dar şi pe drumuri, în care care se făcea o campanie mai mult sau mai puţin mascată preşedintelui CJ Botoşani, Florin Ţurcanu. Aproximativ în perioada în care au fost montate de o firmă în a cărei activitate fusese implicat şi Sorin Cornilă, preşedintele municipal al TNL Botoşani, în judeţ au apărut şi panouri de acelaşi format, dar din partea liberalilor, în care i se făceau din nou reclamă lui Florin Ţurcanu, iar pe unele şi soţiei sale, deputatul Roxana Anuşcă.
Există informaţii, neconfirmate deocamdată oficial, potrivit cărora respectiva societate comercială nu ar fi făcut, în linii mari, decât să semneze contractul şi să ia banii, iar producerea şi montajul să fi fost executate de alte două firme, iar una dintre acestea ar fi fost controlată tot de un liberal.

Banii înapoi! Panourile care au împânzit judeţul, o afacere liberală pe banii CJ-ului care a umplut de bani firma de IT a junelui liberal - DOCUMENTE

Procurorii DNA ar mai fi ridicat şi acte privitoare la unele licitaţii câştigate de SC Cornell’s Floor SRL şi s-ar fi interesat şi de reabilitarea efectuată la Casa Ventura pe vremea mandatului lui Mihai Ţâbuleac.
Încă de la mijlocul săptămânii la vârful PNL Botoşani începuseră să circule informaţii privind existenţa unui dosar privitor la fapte de corupţie care ar fi instrumentat la Suceava, însă nu se ştie dacă are legătură cu acţiunea derulată ieri de procurori la CJ Botoşani.
CITEŞTE ŞI:
 Afacerea "Panoul" pe tocurile d-nelor parlamentar PSD : Mega-acţiune contra panourilor lui Ţurcanu declanşată de Ciofu & Federovici - FOTOGALERIE