Divorț politic, vicele vrea primar fiindcă primarul doarme în deplasare: Doar interese personale

După trei ani în care a făcut echipă cu primarul în calitate de viceprimar, a trecut la Mișcarea Populară și își contracandidează fostul șef. Asta se întâmplă la Corlăteni, acolo unde atât primarul, cât și viceprimarul au plecat din PDL, partid din partea căruia au obținut mandatele în 2012.

 

Constantin Mistreanu (foto jos) are 42 de ani, de câteva luni a renunțat la funcția de viceprimar și, susținut fiind de mai mulți consilier locali, candidează la Primăria Corlăteni motivând că nu se mai poate lucra cu actualul primar, Valentin Buțincu (foto sus), întrucât acesta ar fi mânat doar de interese personale.  

”Am decis să candidez pentru funcția de viceprimar deoarece mai mulți cetățeni m-au îndemnat și fiindcă aș fi potrivit. Mai mult, la noi este și o situație… primarul este din Dorohoi, nu este de acolo, de la noi, nu stă la noi, numai face naveta, deci se vede că nu are un interes pentru comuna Corlăteni și am decis să candidez pentru funcția de primar”,

Constantin Mistreanu, candidat MP la Primăria Corlăteni.


Potrivit acestuia, primarul nici măcar nu locuiește în comună, ci vine dimineața de la Dorohoi cu mașina instituției, unde pleacă după-amiaza înapoi. Tot în al doilea municipiu al județului învață copilul său și stă soția sa.

”S-a văzut că nu vrea să facă ceva perntru comunitatea de la noi. Numai interese personale. Cred că sunt omul potrivit și cetățenii mă vor ca să fie cineva de la ei, de acolo, să reprezinte interesele comunei”,

Constantin Mistreanu, candidat MP la Primăria Corlăteni.

 

Acesta susține că oamenii își doresc ca primar să fie om cetățean care chiar să trăiască în Corlăteni și care să aibă sentimente față de această localitate, nu să acționeze doar pentru interese personale.
”Se ocupă puțin de latura profesională, puțin de Primărie, câte puțin din toate”, a conzluzionat Mihai Țâbuleac, președinte Mișcarea Populară Botoșani.
Fostul viceprimar este supărat și pentru faptul că trei ani la rând nu s-au cheltuit banii pentru investiții și s-ar fi mutat în fondul de rulment. Ales din partea PDL, Valentin Buțincu a cochetat la un moment dat cu PNL, după care a trecut la PSD. (S.B.)

 

CITEȘTE ȘI:

Gaură de miliarde la Primărie, dările se duceau pe cumpărături: Două angajate jonglau cu banii!