Distracţie explozivă în Centrul Vechi : Botoşănenii atacaţi de puradei cu petarde – VIDEO

 

În timp ce poliţiştii botoşăneni se laudă cu derularea acţiunilor contra deţinerii şi comercializării ilegale de petarde şi alte materiale explozibile specifice sărbătorilor, în Centrul Vechi locuitorii din zonă îşi fac de cap. Sâmbătă seară porţiunea dintre Biserica Uspenia şi clădirea de sticlă renovată de Primăria Botoşani aducea cu un câmp de război.
petarde centrul vechi botosani

Protestezi? Mai primeşti o petardă!

Un grup de aproximativ 20 de copii aprindeau continuu petarde. Le puneau pe drumul care duce spre strada Săvenilor, dar şi în coşurile de gunoi şi inclusiv în tuburile indicatoarelor auto. Distracţia puradeilor nu se oprea însă aici. Dând dovadă de o crasă inconştienţă, ei aruncau petarde în puţinii botoşăneni care se încumetau să treacă pe acolo. Cei care aveau curajul să se oprească şi să le reproşeze ceva nu primeau alteva decât noi petarde asezonate cu o ploaie de înjurături şi invective. Mai mult, în unele clădiri reabilitate din Centrul Istoric mirosea puternic a fum, semn că se aprinseseră şi acolo materiale explozibile. Minute bune prin zonă nu a putut fi văzut picior de poliţist, poliţist local sau jandarm, astfel încât distracţia a continuat nestingherită.

Poliţia face capturi la Hudeşti şi Româneşti

Ca de obicei, când au observat că se filmează ceea ce fac, puradeii au declanşat un val de înjurături şi ameninţări care nu pot fi reproduse aici.
De pe 20 noiembrie se desfăşoară la nivel naţional acţiunea  „Foc de Artificii” pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada sărbătorilor de iarnă 2013-2014.
Până acum Poliţia Botoşani a anunţat sancţionarea unui bărbat din Hudeşti şi a unui copil din Româneşti. (S.B.)




CITEŞTE ŞI:
Băiat de 16 prins cu petarde
[[banner]]
VEZI ŞI:
Puradeii au dat năvală în fântânile europene din Centrul Vechi – GALERIE FOTO