Dispută PNL-istă la restaurant: Câţi bani ai adus la partid? Eşti penibil

Au făcut femeile şedinţă ca să se certe… bărbaţii. Asta s-a întâmplat sâmbătă la Hotel Premier din Botoşani, acolo unde Organizaţia Femeilor Liberale (OFL) a avut programată o şcoală cu prezumtivele candidate la alegerile locale.

 

Printre invitaţi nu s-au regăsit însă doar d-re şi d-ne, ci şi membri din afara OFL. Iar doi dintre ei au intrat în conflict. Viorel Coman, unul dintre cei trei membri ai vechiului PNL care îşi doresc o candidatură la Primăria Botoşani, a relatat o dispută pe care a avut-o cu un deputat.
“Toate bune si frumoase pana cand deputatul Costel m-a intrebat cati bani am adus eu la partid in ultima perioade de timp? Nu stiam cum nici acum nu stiu exact suma, asa ca i-am spus cu aproximatie, cam cat cred eu ca am adus. Replica deputatului insa a fost una total imprevizibila pentru mine:  «ESTI PENIBIL!" Eu am dat suma adusa de tine inmultita de mai multe ori! Dar problema mea , a continuat el, este ca, nu mi-am scos banii pe care i-am dat in campania din 2012 si de aceea mai vreau un mandat!» M-am blocat”, a povestit Viorel Coman.
Liberalul a adăugat că la scurt timp a părăsit şedinţa OFL cu un gust amar şi a ţinut să-i amintească parlamentarului că, atunci cand el apăra “dinastia in partid, eu protestam impotriva acesteia!”
Viorel Coman susţine că a fost întrebat de protestatarii din Botoşani care este motivul pentru care liberalii au un deputat condamnat penal, pe Verginel Gireadă, şi nu a ştiut ce să le răspundă. (S.B.)
VEZI ŞI:

Moment de reculegere la şedinţa femeilor liberale, PNL-iştii nu mai vor politică – GALERIE FOTO