Disponibilizări anunţate la Urban Serv

 

urban servConducerea societăţii Urban Serv a anunţat ca intenţionează să renunţe la o parte dintre angajaţii unităţii începînd cu acest an. După ce la începutul anului 2008 au fost  trimise în şomaj circa 40 de persoane, lista neagră a concedierilor continuă şi în pragul anului 2010. Sunt vizate aproximativ 15 persoane care îşi desfăşoară activitatea ca măturători, în număr de 10, iar diferenţa fiind salariaţi de la birouri. „Vom mai face puţine disponibilizări, mai puţine ce e drept faţă de anul IMG_4194 (Medium)trecut, vom face o analiză pentru a vedea exact dacă este nevoie dar sigur va fi pentru că anul 2010 va fi tot un an de criză, dacă am făcut 30-40 în 2009, în 2010 vom face 10-15, după gîndirea noastră”, a declarat Gheorghe Pricopi, director SC Urban Serv. Numărul total al angajaţilor actuali este de 360 de salariaţi, faţă de 400 care erau la începutul anului 2009. Disponibilizările vor fi efectuate cel mai probabil din luna martie cînd se va şti şi bugetul Primăriei pentru societatea de salubrizare. Pentru anul în curs bugetul societăţii Urban Serv este estimat la circa 13 milioane de lei, adică aproape 3 milioane de euro, faţă de puţin peste 11 milioane cît a fost în 2009.