Dispare o firmă a CJ, de la groapa de gunoi la vândut roşii şi ceapă la mall 

La mai puţin de doi ani de la data înfiinţării, SC Parc Industrial Botoşani SA dispare din peisajul economic. Societatea constituită de Consiliul Judeţean Botoşani va fi absorbită de o altă unitate a CJ-ului, SC EcoSal SA.

 


Parc Industrial vinde roşii şi castraveţi, EcoSal e suspendată

Prima unitate a fost constituită, după cum îi spune şi numele, pentru a construi măcar un parc industrial la Botoşani, dar singura activitate desfăşurată o reprezintă administrarea unei pieţe agroalimentare la subsolul Uvertura Mall, unde agenţii economici se tot împuţinează.
A doua unitate a fost înfiinţată pentru a gestiona groapa ecologică de la Stăuceni, care este terminată încă din 2013, dar este ţinută închisă deoarece nu are autorizaţie. EcoSal şi-a suspendat activitatea la patru luni după ce tocmai obţinuse licenţa de la ANRSC necesară gestionării noii rampe.

"Progresele tehnologice tot mai rapide", unul dintre motivele fuziunii

“Situaţia instabilă a mediului economic actual, lipsa de lichidităţi, progresele tehnologice tot mai rapide, precum şi concurenţa din ce în ce mai agresivă, creează în rândul managerilor necesitatea adaptării continue, prin identificarea celor mai potrivite variante pentru salvarea afacerilor sau pentru consolidarea poziţiei acestora pe piaţă. Printre măsurile avute în vederea de aceştia se reăgseşte şi fuziunea, ca modalitate de restructurare internă”, se arată în expunerea de motive aferentă proiectului de hotărâre de CJ privind fuziunea şi semnată de vicepreşedinţii Gheorghe Sorescu şi Cristian Achiţei.

Răducu semnează tot

Conform proiectului, patrimonial de la SC Parc Industrial Botoşani SA se va transfera la SC Ecosal SRL, care va prelua toate activele şi pasivele şi îşi va majora capitalul social în mod corespunzător prin emiterea de noi acţiuni.
În proiectul care va fi dezbătut în şedinţa ordinară a CJ Botoşani din 28 august nu se precizează cine va prelua conducerea societăţii, în schimb se menţionează că administratorul public Radu Judele va fi mandatat să semneze în AGA celor două societăţii actele pentru fuziune. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
 Piața lui Țurcanu de la Mall aproape în faliment, chiriașii au plecat – DOCUMENT
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Se reduc șefii la CJ, două societăți intră la apă