Discuţii în contradictoriu în CL pentru un sediu de partid cerut de romi

 

Discuţii aprinse în cadrul şedinţei de Consiliu Local cu privire la adoptarea unui proiect de hotărâre cuprins pe ordinea de zi. Prin această iniţiativă s-a dorit acordarea unui spaţiu pentru Partida Romilor „Pro Europa” în condiţiile în care această structură deţine deja unul undeva pe strada Calea Naţională.
Proiectul de hotărâre a stârnit nemulţumiri în rândul consilierilor locali care au replicat că există formaţiuni politice care funcţionează în spaţii neîncăpătoare sau organizaţii neguvernamentale care nu au unde să îşi desfăşoare activitatea. În consecinţă s-a propus retragerea proiectului de către iniţiator întrucât nu ar avea şnase să fie adoptat chiar şi în condiţiile în care ar fi inclus pe ordinea de zi în şedinţele viitoare. „Sunt atâtea ONG-uri care solicită spaţii de la municipalitate şi nu le dăm pentru că nu avem spaţii şi le dăm aici. Sincer vă spun, adică PDL are un spaţiu de 120 de metri pătraţi, PSD-ul la fel, un spaţiu de vreo 130 de metri pătraţi, PRM-ul nici nu mai spun. Şi la ăştia le dăm aşa al doilea spaţiu de 100 şi ceva de metri pătraţi. Înţelegem aşa latura asta de iubire dar totul are o limită, ei au spaţii pe aceeaşi stradă, câţiva metri mai jos”, a declarat Florin Ghiorghiţă. „Acolo se doreşte înfiinţarea unui centru cultural”, i-a replicat viceprimarul Viorel Iliuţă care a propus să se treacă la vot pentru amânarea proiectului. 12 consilieri municipali au votat pentru şi 9 s-au împotrivit, fiind stârnită o altă nemulţumire. „Trebuie să aşteptaţi să aprobăm proiectul, ceea ce nu se va întâmpla, continuaţi să vă încăpăţânaţi”, le-a reproşat Manuela Zarug după ce proiectul a fost amânat.
Cel căruia i-a fost înaintată adresa de către preşedintele Partidei Romilor Pro Europa a fost viceprimarul Cosmin Andrei, solicitarea fiind completată cu greşeli gramaticale de Siegfried Borcoi.
adresa Partida Romilor Botosani