Discoteca viceprimarului Cătălin Rotundu din comuna Dîngeni a fost incendiată vineri seară, 15 octombrie 2010 puţin după ora 21:00, cînd Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani a fost anunţat despre faptul că arde un bar-discotecă din sat Iacobeni, comuna Dângeni.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. La sosirea gărzii de intervenţie, incendiul se manifesta la parterul clădirii, existând pericolul să se extindă şi la etajul I al construcţiei. S-au luat măsuri pentru localizarea şi stingerea incendiului. Intervenţia a durat mai bine de 30 minute. Flăcările au distrus bunurile aflate la parterul clădirii, pagubele fiind estimate la 50.000 lei. S-au salvat şi protejat, în urma intervenţiei, bunuri materiale în valoare de aproximativ 200.000 lei. În urma cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că incendiul a fost provocat cel mai probabil cu intenţie de o persoană necunoscută. Cazul a fost preluat de poliţişti. Viceprimarul Cătălin Rotundu se află de mai multă vreme în conflict cu primarul din această localitate, Stelică Trofin, ei fiind de altfel implicaţi şi într-un caz anterior de violenţă în urma căruia, vicele împreună cu soţia sa au ajuns la Spitalul Judeţean Mavromati pentru îngrijiri medicale.