Bucurie duhovnicească pentru credincioșii botoșăneni. Miercuri după-amiază, de la ora 16.00, aceștia au participat la Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, săvârșită de IPS Teofan.
Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat miercuri, 30 martie, Liturghia Darurilor înainte sfinţite în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din municipiul Botoșani.
Construcție unicat, concepută la nivelul cerințelor actuale pentru un lăcaș de cult ortodox, biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” este cea mai mare construcție bisericească din municipiul Botoșani și una dintre cele mai mari biserici parohiale din Moldova. Locașul de închinare face parte dintr-un complex bisericesc ortodox modern, destinat cu precădere activității liturgice, dar și unor activități filantropice, culturale și religioase deosebite.
Din soborul slujitor au făcut parte părintele Petru Fercal, protoiereu al Protopopiatului Botoșani și parohul Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, și părintele Partenie Apostoaie, parohul bisericii „Vovidenia” din Botoșani.
În cadrul slujbei, IPS Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură, în care a subliniat câteva detalii despre viața Sfântului Ioan Scărarul, dar și despre lucrarea sa, „Scara dumnezeiescului urcuș”, una din cele mai cunoscute cărți din literatura duhovnicească ortodoxă și cu o relevanță aparte pentru perioada Postului Mare:
„Prin cartea aceasta, Sfântul Ioan arată cum poate omul urca de pe pământ, la Cer. Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască și nouă putere, ca viața noastră să fie ca o scară care urcă spre adâncuri și spre Ceruri, ca să nu ne găsească sfârșitul vieții nici măcar pe cea dintâi treaptă a scării. Iar dacă am pășit măcar pe o singură treaptă din cele treizeci, Dumnezeu vede că n-am stat chiar lipiți cu totul de pământ, iar mila Lui se arată și pentru cei din ceasul al unsprezecelea, care n-am lucrat primele zece ceasuri, dar nici n-am fost nepăsători întru cele ale duhului, ci am mers, cu mila lui Dumnezeu, mai departe […]. Unii urcă foarte repede pe această scară, iar alții așteaptă zeci de ani – precum Sfânta Maria Egipteanca – să meargă de pe pământ la Cer, totul aflându-se în mâna lui Dumnezeu. Omul arătă doar o anumită deschidere spre prezența Domnului în viața sa pentru ca, astfel, să poată păși pe primele trepte”.
În semn de preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate pastoral-misionară, părintele Daniel Baciu, parohul Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar Părintele Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Ortodox din Botoșani, a primit distincția mitropolitană Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei, scrie Doxologia.