Directorul „fugar” de la APIA, „salariu de lux” ca simplu funcţionar

 

Interimarul de la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură nu se poate plânge că o duce prea rău din punct de vedere financiar. Conform propriei declaraţii de avere, completată în 2011, Liviu Zaharia, cel care a preluat atribuţiile de conducere a instituţiei după înlăturarea lui Gheorghe Manole, din postura de simplu funcţionar public, a realizat venituri lunare de aproximativ 3.000 de lei.
Liviu Zaharia a fost numit director executiv interimar în cadrul APIA în decursul lunii mai, printr-un ordin semnat de directorul general al agenţiei centrale, el fiind de altfel primul şef de instituţie susţinut de PNL care a obţinut numirea pe perioadă determinată. El a refuzat categoric dialogul cu mass media locală evitând orice declaraţie timp de aproximativ două luni de când a preluat frâiele instituţiei. Înainte de a ocupa fotoliul de director, Liviu Zaharia a ocupat funcţia de consilier superior în cadrul instituţiei, încă din anul 2006. Veniturile sale anuale realizate se ridică la suma de 36.412, ceea ce înseamnă puţin peste 3.000 de lei pe lună, depăşindu-şi astfel soţia, la rândul său bugetară şi care aduce la bugetul familiei suma de 35.700 de lei pe an. Conform declaraţiei de avere, Liviu Zaharia mai deţine o clădire situată în Botoşani şi achiziţionată în anul 1989 şi o maşină marca Skoda Fabia, cumpărată în 2007 prin credit bancar.

Postul ocupat momentan de Liviu Zaharia a fost scos la concurs de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, examenul fiind programat pentru luni, 13 august 2012.
Citeşte:
Trei candidaţi înscrişi la concursul pentru director la APIA
Citeşte şi:
Circ pe bani publici cu director “invizibil” la stat - VIDEO&FOTOGALERIE