Directorul de la Popăuţi în cărţi pentru a deveni preşedinte de partid: N-am spus nu, n-am spus da

Directorul de la Staţiunea de Cercetare Popăuţi ar putea prelua conducerea filialei judeţene a Partidului Conservator. PC Botoşani nu mai are preşedinte tocmai din februarie, de când Paul Onişa a demisionat, iar şefii de la Bucureşti nu au numit un interimar.

 

Unul dintre oamenii politici căruia i s-a propus preluarea funcţiei ar fi chiar Ionică Nechifor, teoretic vicepreşedinte PNL Botoşani. El practic nu îşi mai exercită atribuţiile acestui post în cadrul filialei liberale, în ciuda faptului că în aprilie a participat la o şedinţă a Biroului Politic Judeţean la finalul căreia a dat mâna cu Florin Ţurcanu.
„Probabil că în continuare nu sunt dorit acolo. A fost o strategie a dlui Ţurcanu înaintea campaniei, aşa cred eu, aşa bănuiesc”, ne-a declarat Ionică Nechifor, care a adăugat că tot nu este chemat la şedinţe de la PNL Botoşani.
CITEŞTE ŞI;
 Partid parlamentar, gata să încapă pe mâinile unui primar de comună din Botoşani
Acesta a recunoscut că a purtat discuţii politice inclusiv cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care este şi preşedinte PC, dar că nu s-a ajuns la un rezultat clar.
„Au fost într-adevăr oferte, au fost tot felul de zvonuri. Într-adevăr, eu n-am spus nu, n-am spus da, au fost nişte chestiuni care sigur că mă leagă de agricultură în mod special, că asta fac şi nu puteam să accept sau să refuz, am spus şi eu că mai mă gândesc, că nu ştiu ce”, a afirmat Ionică Nechifor.
Cel puţin declarativ, directorul de la Staţiunea de Cercetare Popăuţi nu şi-ar dori o implicare şi mai adâncă în politică: „cu politica m-am cam lămurit eu”.
VEZI ŞI:
 Directorii liberali ai lui Ţurcanu se pupă cu PSD-iştii în plină campanie electorală: Se exclud singuri – FOTOGALERIE