Directorul cu cea mai scumpă nocturnă: Preţul a crescut cu 15-20% din cauza viceprimarului

 

Directorul acuzat de viceprimarul Cosmin Andrei că a perfectat pe ascuns contractul pentru proiectarea nocturnii la Stadionul Municipal Botoşani şi că a ieşit astfel cu cea mai scumpă din ţară îl contrazice pe edilul social-democrat.
Eugen Ţurcanu susţine că şefii de la Primăria Botoşani au evitat să se ocupe de achiziţia proiectării şi că la începutul lui octombrie i-au cerut ca la finalul aceleiaşi luni să aibă proiectul.
„Mi s-a cerut foarte impetuos de către dl viceprimar să fie gata până la sfârşitul lunii ca să ştie ce sumă prevede în bugetul pe 2014”, a declarat Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei de Servicii Publice, Sport şi Agrement (DSPSA) a municipalităţii.
În aceste condiţii nu i-ar fi rămas decât varianta unei achiziţii directe.
„Am contactat trei dintre cele mai mari firme din ţară care se ocupă cu asta, însă când au auzit că dorim şi încălzire în gazon au dat înapoi”, a mai spus Eugen Ţurcanu.
Potrivit acestuia, proiectul iniţial întocmit de Elpro prevedea montarea tuturor celor patru stâlpi în interiorul arenei, variantă pe care însă Cosmin Andrei nu ar fi acceptat-o. Acesta ar fi cerut amplasarea stâlpilor în exterior, însă cum casa lui Gheorghe Dănilă nu permitea aşa ceva, s-a stabilit ca trei stâlpi să fie puşi în exterior, iar unul în interior, toate aceste lucruri având ca şi consecinţă majorarea devizului cu 15-20%.
[[banner]]
Eugen Ţurcanu susţine că viceprimarul Cosmin Andrei dezinformează cu bună ştiinţă, „uitând” să precizeze că 1,6 milioane euro, la cât s-a estimat nocturna, include şi instalaţia de încâlzire a gazonului, care înseamnă în jur de 200.000 de euro, precum şi punctele de transformare a energiei electrice, care s-ar ridica la încă 200.000 de euro. Mai mult, proiectul ar fi fost deja înapoiat firmei Elpro şi ar urma să se obţină o reducere a costurilor de circa 100.000 – 200.000 de euro, astfel încât, în final, nocturna ar costa undeva la 1 milion de euro.
Directorul DSPSA îl contrazice pe viceprimar şi în privinţa aşa-zisei obscurităţi a achiziţiei, dar şi a preţului, arătând că nu s-au plătit 30.000 de euro pentru proiectare, ci doar 100.000 de lei, cu tot cu TVA.
CITEŞTE ŞI:
 Scandal cu nocturna, iese cea mai scumpă din ţară: Firmă de casă a PDL-ului