Directorul aproape perfect din curtea Primăriei!

Sunt deja ani și ani de zile de când persoana care ocupă un post de conducere în marea familie a municipalității botoșănene continuă să confirme.

 

Directorul Teatrului Mihai Eminescu, Traian Apetrei, fost jurnalist a avut un mic hop în urmă cu doi sau trei ani de zile, însă pe care l-a trecut cu bine la evaluarea care a avut loc atunci.

Experiența s-a repetat anul acesta în perioada 10 – 25 ianuarie pentru evaluarea managementului din mandatul 2014 – 2017, cu o comisie formată din prof. univ. Emil Coșeru de la Universitatea de Arte George Enescu din Iași, Carmen Mihalache, critic de teatru și redactor șef la Revista Ateneu din Bacău și consilierul local Ioan Brînzei.

 

Evaluarea managementului a fost realizată în două etape, respectiv analiza raportului de activitate depus de managerul Traian Apetrei și susținerea acestuia în cadrul unui interviu.

 

La finalizarea procedurii de evaluare directorul de la Teatrul Mihai Eminescu Botoșani a obținut nota 9,81. Potrivit legilor în vigoare, în cazul în care rezultatul evaluării finale este mai mare sau egal cu 9, managerul are dreptul de a prezenta un nou proiect de mnagement.

Evaluarea directorului de la instituția de cultură urmează să fie aprobată în ședința ordinară de Consiliu Local din data de 31 ianuarie 2017.