Directorul ANL, vizită ”pe șest” la Botoșani pentru recepția unui bloc de locuințe – GALERIE FOTO

Locuințele ANL pentru medici, ridicate printr-un proiect al Consiliului Județean Botoșani, sunt finalizate, iar procesul de recepție finală, la care participă și reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Locuințe, a început marți, 16 februarie, și se va finaliza în cel mai scurt timp.

 

Vizită de la București ținută la secret

 

Asta anunță reprezentanții CJ printr-un comunicat de presă. De altfel, în aceeași informare se specifică și faptul că la finele săptămânii trecute, Gabriel Ionuț Stanciu, director general adjunct al Agenției Naționale pentru Locuințe, și mai mulți specialiști ai instituției au venit la Botoșani și au inspectat investiția pe care au finanțat-o.

 

Vizita nu a fost anunțată, așa cum se procedează la astfel de vizite oficiale și unde mass media locală ar fi trebuit să participe. Și asta poate pentru că a fost vorba de o deplasare la Botoșani a unor persoane care nu au implicația politică potrivită sau deloc.

 

De altfel, de când a preluat conducerea CJ pe 23 octombrie 2020, Doina Federovici a organizat doar trei conferințe de presă și pare să prefere în continuare varianta transmiterii comunicatelor de presă.

 

20 de locuințe pentru medici 

 

Directorul ANL a avut o întâlnire cu Doina Federovici care i-a prezentat și stadiul celei de a doua etape a proiectului.

 

„Avem soluția pentru una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă tinerii medici care vin să lucreze în Botoșani. Recepția primelor 20 de apartamente ANL pentru specialiști se va face săptămâna viitoare. Domnul director general adjunct al ANL a apreciat blocul ridicat în Botoșani și și-a anunțat sprijinul deplin pentru realizarea celei de-a doua etape a proiectului. Locuințele pentru specialiști sunt una dintre prioritățile noastre și sperăm ca în cel mai scurt timp să se demareze lucrările și la cel de al doilea imobil”,

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, după întrevederea pe care a avut-o cu Gabriel Ionuț Stanciu.

 

Blocul de locuințe pentru specialiști, care urmează acum etapele procesului de recepție, are 20 de apartamente, dintre care 15 cu două camere și cinci cu o cameră. Aceeași structură o va avea și cel de al doilea bloc ce va fi construit prin programul ANL.

 

În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean au fost aprobate criteriile generale de repartizare a locuințelor ANL pentru specialiști. Imediat acestea au fost trimise la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar după ce vor primi avizul acestora vor reintra în plenul Consiliului Județean pentru votul final.

 

De aceste locuințe pot beneficia medicii rezidenți și medicii specialiști chiar dacă au împlinit deja vârsta de 35 de ani.

 

Investiția pentru construcția acestor locuințe a fost începută în mandatul lui Costică Macaleți de președinte al CJ. 

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store