Directorii şcolilor din Săveni rămîn pe funcţii

 

În urma inspecţiei frontale care a avut loc la unităţile şcolare din oraşul Săveni, Inspectoratul Şcolar Judeţean a descoperit o serie de nereguli, pentru care, la solicitarea şcolilor, se va impune un termen de remediere. Inspecţia frontală a fost efectuată în urmă cu cîteva săptămîni de zile şi a vizat modul de desfăşurare a activităţii din cadrul celor două unităţi, precum şi activitatea de management a directorilor. Ambii directori, atît de la Şcoala Generală cu Clasele I-VIII cît şi de la Grupul Şcolar „Mihai Ciucă”, au primit calificativul „nesatisfăcător”, însă îşi vor păstra funcţiile. „S-a finalizat un raport care este prezentat în această perioadă unităţilor de învăţămînt, apoi în cadrul Consiliului Profesoral şi de Administraţie, acesta din urmă urmînd să prezinte Inspectoratului un plan de îmbunătăţire a activităţii la capitolele la care s-au constatat deficienţe. Planul urmează a fi avizat de inspectorul coordonator, iar în baza termenelor propuse de unităţile de învăţămînt se va realiza o inspecţie de revenire la care sperăm să constatăm remedierea problemelor cu care se confruntă unităţilor şi identificarea celor mai bune soluţii”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general IŞJ. Termenul maxim de remediere a problemelor poate ajunge pînă la o perioadă de 6 luni de zile. Neregulile principale au fost referitoare la nerespectarea legislaţiei în vigoare şi calitatea activităţii de management. Cei doi directori îşi vor putea continua activitatea numai în cazul în care măsurile de remediere vor avea consecinţe pe termen lung. „După fiecare incident de la Grupul Şcolar din Săveni au fost luate măsuri, a fost îmbunătăţit planul de asigurare a protecţiei elevilor numai că acesta a fost pe termen foarte scurt şi a permis alte incidente, şirul fiind practic nesfîrşit, chiar după prezenţa inspecţiei acolo a fost semnalat iar un caz de violenţă”, a mai afirmat Ada Macovei.