Anunțul a fost făcut chiar de un botoșănean care a obținut o funcție guvernamentală.
Noul Cod administrativ va intra în vigoare cel târziu în luna aprilie a anului viitor, speră autorităţile. Subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Angel Gheorghiu, a făcut ieri precizări cu privire la noul cadru legal.
„Aş putea să vă spun despre Codul administrativ pe care îl aşteaptă toată lumea, care în acest moment se află la promulgare, la preşedinte, este atacat şi la Curtea Constituţională şi sperăm că va ieşi cât se poate de repede pentru că are foarte multe noutăţi şi foarte importante schimbări care vor avea loc în administraţie şi sperăm că va intra în vigore cel târziu prin aprilie”
Angel Gheorghiu, subsecretar de stat
Botoșăneanul a participat la Alba Iulia, la conferinţa „Administraţia publică la 100 de ani de la Marea Unire”, alături de reprezentanţi ai instituţiilor publice, autorităţi locale, reprezentanţi din mediul educaţional, istorici şi specialişti.
Principalul scop al conferinţei a fost dezvoltarea unei platforme care să examineze şi să pună în valoare adevărul istoric al Marii Uniri, evoluţia administraţiei publice şi reformele guvernării la 100 de ani de la momentul unificării statului naţional român, anunță Radio România.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL: