Directorii de deconcentrate trimişi în judeţ de prefect

 

Unul dintre proiectele de hotărîre din cadrul Colegiului Prefectural de marţi a făcut referire la repartizarea directorilor instituţiilor deconcentrate pe administraţii publice locale în vederea sprijinirii autorităţilor locale.

Astfel, în cadrul şedinţei a fost adoptat atît modul de repartizare a instituţiilor pe primării în teritoriu cît şi atribuţiile pe care le vor avea fiecare. „Nu am nominalizat persoana ci instituţia pentru că mare parte din instituţiile dv au cîte un director executiv şi unul sau doi adjuncţi, iar adresabilitatea este la nivel instituţional. Judeţul acesta nu este numai al meu şi al primarilor, toţi trebuie să punem umărul pentru ca, cei aproximativ 1.000 de oameni să aibă un acoperiş deasupra capului pînă la iarnă”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. Printre atribuţiile pe care le au de dus la îndeplinire instituţiile nominalizate se regăsesc: respectarea autonomiei administraţiei publice locale, identificarea de sponsori şi voluntari pentru refacerea caselor şi punerea acestora în legătură cu autorităţile locale, organizarea de acţiuni de voluntariat cu angajaţii din subordine în zilele nelucrătoare sau urmărirea consecventă a modului în care autorităţile locale din localităţile afectate gestionează acţiunea de refacere a caselor.
Iată modul în care s-a făcut nominalizarea membrilor Colegiului Prefectural pe unităţi administrativ teritoriale:

 Nr. Crt.
 Unitatea administrativ teritorială Case reparat 
Case reconstruit 
Instituţia publică nominalizată 
1.
Municipiul Dorohoi
345
314
Casa de Asigurări de Sănătate, Serviciul de Metrologie Legală, Direcţia de Sănătate Publică, Autoritatea Rutieră Română, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Direcţia Judeţeană de Tineret
 2.  Oraşul Darabani, comunele Conceşti şi Hudeşti
 3  6  Inspectoratul Teritorial de Muncă
 3.  Comuna Cîndeşti
 33  16  Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Inspectoratul Şcolar Judeţean
4.
 Comuna Vf. Cîmpului
 12  5  Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural
5.
Comunele Suliţa şi Lunca
 x  2  Direcţia Generală a Finanţelor Publice
 6.  Comunele Drăguşeni, Vlăsineşti, Ungureni
 18  2  Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă, Registrul Auto Român, Reprezentanţa Botoşani
7.
Oraşul Flămînzi, comuna Coşula
 64  16  Direcţia pentru Agricultură Botoşani, Oficiul Judeţean de Poştă
 8.  Comunele Pomîrla, Cristineşti, Ibăneşti
 5  11  Direcţia Silvică Botoşani
 9.
Comuna Hilişeu Horia
 49  66  Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă
 10. Comunele Broscăuţi şi Corlăteni
 21  14  Direcţia de Sănătate Publică, Casa Judeţeană de Pensii
 11.  Comuna Şendriceni
 14  21  Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit
 12. Comuna Mihăileni
 13  43  Sistemul de Gospodărire a Apelor, Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale
 13. Municipiul Botoşani, comuna Văculeşti
 1  4  Oficiul Judeţean pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie
 14.  Comunele Truşeşti şi Tudora
 4  5  Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor
 15.
 Comuna Brăeşti
 x  1  Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor