În timp ce directorul Şcolii Populare de Arte şi Meserii a fost trimis la pensie de consilierii judeţeni, şeful Centrului de Creaţie Ion Ilie, care în acest an va îndeplini vîrsta de pensionare, a fost lăsat pe funcţie. Consilierii judeţeni i-au acceptat încheierea unui nou contract de management, pe o perioadă de trei luni.
De asemenea, şi conducătorii de la Muzeul Judeţean, Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu” şi Orchestra Rapsozii Botoşanilor au fost menţinuţi pe posturi, după ce la evaluarea anuală, cu excepţia Lucicăi Pîrvan, ceilalţi au luat nota maximă. Aceasta nu s-a întîmplat însă fără unele discuţii.
„Cum a reuşit această comisie să îi dea nota 10 avînd în vedere că d-na vicepreşedinte spunea într-un ziar că acest Cobîlă nu aduce venituri la bugetul propriu şi acesta trebuie dat afară într-un fel sau altul. Cred că d-na vicepreşedine era în eroare pentru că în campania electorală a cîntat şi la unii şi al alţii şi nu i s-a dat lui Cobîlă şi acum de unde să aducă omul bani”, a afirmat consilierul Dumitru Codreanu. Vizată, Cătălina Lupaşcu a susţinut că „nu am declarat niciodată că dl.director nu aducea resurse” şi că nu a spus vreodată că Ioan Cobîlă, despre care Codreanu crede că „este un brand”, ar trebui înlocuit.
Discuţiile au degenerat ulterior puţin. Enervat că preşedintele CJ i-a cerut să fie mai concis, Codreanu s-a enervat şi nu a mai dorit să vorbească. „Dacă cineva vă deranjează în anumite activităţi nu înseamnă că abuzează de timpul dvs.”, a spus consilierul PRM.