Director din Botoşani, la băut cu maşina instituţiei: serviciu – băut – volan – acasă – VIDEO & GALERIE FOTO

Cum e să transformi maşina instituţiei în automobil personal, iar autoturismul tău să se odihnească în parcare? Nu parcarea ta, ci a unităţii pe care o conduci, bineînţeles. Şi cum este să mergi inclusiv la băut cu maşina pe banii statului? Iar apoi să te urci la volan… Şi cum este posibil ca un organ de control să constate măgăriile pe care tu ca director le faci cu maşina instituţiei şi să nu fie luată nici o măsură? Toate aceste răspunsuri trebuie căutate la un singur om. Sau poate şi la cei care, fără să ţină cont de comportamentul acestuia, văd totul politic şi afacerist, închizând ochii.

 


Maşina instituţiei la locuinţa directorului, maşina directorului în parcarea instituţiei

12 martie, ora 18:00– Automobilul Hyundai Tucson cu numărul B 66 UJL repartizat directorului APIA Botoşani, Liviu Zaharia, este parcat lângă blocul în care acesta locuieşte, undeva în Calea Naţională, vis-s-vis de bazar. În timp ce maşina instituţiei se află la domiciliul şefului unităţii, autoturismul Skoda Fabia, proprietate personală, este parcat în… garajul instituţiei. Nu ar fi trebuit să fie oare invers?

masina liviu zaharia director APIA Botosani







La băut cu Tucson-ul de la serviciu

13 martie, ora 17:00– Hyundai-ul Tucson atribuit directorului APIA Botoşani se află în parcarea clădirii de birouri Vegastel. Şi asta pentru că Liviu Zaharia nu se mulţumeşte doar să meargă pe bani statului acasă, ci îndrăzneşte chiar să folosească automobilul şi la… băut. La ora menționată șefului APIA Botoșani bea și fumează la Up Caffe, barul de la ultimul nivel a clădirii Vegastel. Nu se află singur, ci alături de Ioan Serediuc, purtătorul de cuvânt al Centrului Judeţean APIA. Discută aprins, gesticulează, fumează şi iau trei rânduri a 50 de grame. Din „meniu” nu lipseşte lămâia, pe care Liviu Zaharia o înfulecă cu ambele mâini. Aproape de ora 18:00 Liviu Zaharia şi Ioan Serediuc părăsesc localul. Ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ambii se îndreaptă spre maşini. Directorul APIA Botoşani se urcă la volanul Hyundai-ul Tucson şi pleacă spre domiciliu.
13 martie, ora 18:00– Maşina APIA Botoşani repartizată directorului se află din nou lângă blocul în care locuieşte Liviu Zaharia, iar autoturismul proprietate personală al acestuia se odihneşte în acelaşi loc din parcarea instituţiei.
[[galerie-foto]]

Omul invizibil

14 martie, ora 11:00 – Ne deplasăm la sediul APIA Botoşani pentru a-l întreba pe director de ce foloseşte maşina instituţiei în scop personal. Secretara lui Liviu Zaharia ne comunică faptul că şeful său s-ar afla la Prefectură. Mergem la Prefectură, însă directorul APIA Botoşani nu se află acolo. Întrebăm dacă a trecut măcar sau dacă ar avea programată o şedinţă la care să participe, însă APIA Botosani răspunsurile sunt tot negative. Revenim la APIA Botoşani, unde secretara continuă să susţină că Liviu Zaharia s-ar afla la Prefectură. Îi cerem să-l sune şi să-l anunţe că dorim să purtăm o discuţie, însă refuză să dea curs solicitării. Atunci când o întrebăm dacă ar sări în aer instituţia, l-ar suna pe director, ne răspunde că nici atunci nu ar îndrăzni să-l deranjeze. Aceasta deşi Liviu Zaharia se afla, teoretic ce-i drept, în timpul programului de lucru. Mergem la parterul unităţii, unde ne întâlnim cu purtătorul de cuvânt al APIA Botoşani, Ioan Serediuc. Partenerul de pahar al directorului instituţiei răspunde că nu ştie unde se află şeful, nici când revine, în schimb devine ironic: „credeam că aţi venit cu o problemă cu pământul, să vă împroprietărim”, după care ne cere să ne adresăm… secretarei. Aşa că revenim la secretară şi îi lăsăm un număr de telefon la care să putem fi contactaţi. Degeaba… Îl sunăm noi pe Liviu Zaharia, dar nu răspunde. În acest fel întrebarea - de ce mergi la băut cu maşina instituţiei? - rămâne fără răspuns.
CITEŞTE ŞI:
 Circ pe bani publici cu director “invizibil” la stat - VIDEO&FOTOGALERIE

Corpul de control al ministrului a depistat degeaba matrapazlâcuri cu folosirea maşinei repartizate directorului

Culmea este că utilizarea într-un asemenea hal a respectivului automobil vine după ce o verificare efectuată în luna noiembrie a anului trecut de corpul de control al ministrului Agriculturii a scos la iveală mai multe nereguli privitoare tocmai la modul în care directorul APIA Botoşani foloseşte maşina care i-a fost corpul de control masini apia botosanirepartizată. Controlorii au observat că lipsesc foi de parcurs din carnetul aferent maşinii, dar şi faptul că acolo unde acestea există, unele dintre ele nu au confirmate cursele efectuate cu o ştampilă sau o semnătură a unităţii la care directorul s-ar fi deplasat. Mai mult, s-a depistat că foile de parcurs din luna noiembrie 2013 nu conţin la rubrica „kilometraj” numărul de kilometri de la plecarea în cursă şi nici cel de la sosire.
CITEŞTE ŞI:
 Mușuroiul APIA : Anchetă DNA la afacerea agricolă a familiei Portariuc – DOCUMENT
Controlorii l-au chestionat pe responsabilul parcului auto în legătură cu această situaţie, iar respectivul angajat a răspuns că foile de parcurs nu îi sunt predate în termen pentru a le putea gestiona. Şi asta nu este tot. Corpul de control a solicitat responsabilului parcului auto să prezinte cotorul carnetelor foilor de parcurs pentru automobilul atribuit directorului APIA Botoşani, pe anii 2012 şi 2013, însă salariatul Agenţiei nu a putut da curs solicitării pentru simplul motiv că nu i-au fost predate, adăugând că respectivul carnet se află în… maşina şefului instituţiei. De aproape doi ani de zile, de când este director, Liviu Zaharia nu a reuşit să predea respectivele carnete.

A candidat singur şi a ieşit pe 2

În mai 2012 el a fost primul director pus pe funcţie de USL după preluarea guvernării. Ulterior a candidat singur la concurs şi a picat, având nevoie de încă un examen pentru a-l promova, la care a fost din nou singurul aspirant la post. În mandatul său APIA Botoşani a devenit locul unor scandaluri fără precedent, din care nu au lipsit ridicări de documente de către DNA sau IGPR şi plângeri penale intentate de fermieri sau de angajaţii din subordine. Liviu Zaharia pare însă de neclintit de pe post.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
VEZI AICI FILMUL CU DIRECTORUL APIA BOTOŞANI LA BĂUT:




CITEŞTE ŞI:
 Plângere penală şi 10.000 de lei ceruţi unui director de către o funcţionară din subordine : Hărţuire, jigniri, înjurături