Director definitiv şi la Statistică după „luptă” solitară la ANFP

 

După o îndelungată perioadă în care a fost condusă cu titlu de interimat şi Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS) Botoşani are postul de director executiv ocupat pe perioadă nedeterminată. Singurul candidat înscris la concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a promovat examenul pe care l-a susţinut ieri, 20 mai 2013 la Bucureşti.

Valentin Popa, fiul fostului subprefect Paul Popa are susţinere politică pentru funcţia de conducere din partea Partidului Conservator (PC) de la Botoşani şi face parte din echipa tânără pe care liderul formaţiunii politice doreşte să o introducă în rândul directorilor instituţiilor publice deconcentrate de la Botoşani. El a susţinut ieri la sediul ANFP din capitală atât proba scrisă unde a adunat 84,2 puncte cât şi interviul unde a fost notat cu 76,6 puncte. Media totală obţinută a fost de 160,8 puncte din totalul de 200.
Valentin Popa îşi va începe efectiv activitatea în fruntea Direcţiei de Statistică abia după ce instituţia va primi un ordin de numire în acest sens de la Institutul Naţional de Statistică. Până la definitivarea pe post, DJS a fost condusă prin delegarea atribuţiilor de Ovidiu Mihalache, şef serviciu în cadrul instituţiei.
CITEŞTE:
 Fiul unui fost subprefect aproape să preia Direcţia de Statistică