Director de la municipiu – sute de milioane lei vechi încasate pe an ca şi „colaborator” al unităţii – DOCUMENT

 

Cultura „săracă” de la instituţiile subordonate municipiului Botoşani nu presupune doar salarii de aproape 1.000 de euro pentru şefii interimari. Unii dintre directorii generali numiţi prin concurs a câştigat de la unitate mai mulţi bani ca şi colaborator decât din salariu. Cel puţin asta a constatat o comisie de control numită de Consiliul Local Botoşani.
fluturas salariu

Salariul brut trece de 4.200 de lei

Din comisia respectivă, care şi-a desfăşurat activitatea la Filarmonica de Stat Botoşani, au făcut parte liberala Cătălina Lupaşcu, social-democrata Aura Simion şi PP-DD-istul Gheorghe Ursuleanu. Acţiunea lor s-a terminat cu un raport de patru pagini şi o surpriză spre final.
„Suma încasată de dl. director ca şi colaborator în 2011 şi 2012 este de 67.500 de lei; mai mare decât cea încasată ca manager”, se precizează în respectivul raport.
Cum la nivelul lunii decembrie 2013 salariul brut al directorilor instituţiilor de cultură subordonate Consiliului Local Botoşani este de exact 4.282 lei, probabil că respectiva comparaţie făcea referire la leafa netă a directorului Mihai Sârbu, astfel fiind explicabilă afirmaţia că a câştigat mai mult din colaborare decât din salariu.

Noi meciuri politice pentru numirea unui director interimar la Filarmonică

Printre altele, în raportul respectiv se mai menţionează că nu există Consiliu Artistic la nivelul instituţiei, condiţii în care alegerea programului artistic, a dirijorilor şi a soliştilor s-a făcut doar de către manager şi că achiziţia instrumentelor s-a realizat fără consultarea consiliului de administraţie.
Interesant este că raportul a fost întocmit spre sfârşitul lunii ianuarie a acestui an, dar că a fost livrat presei „pe surse” abia în decembrie, cu doar două zile înainte de desemnarea unui director interimar, procedură la care unele forţe politice din Consiliul Local ar lua în calcul numirea tot a lui Mihai Sârbu pentru maxim 120 de zile, până la organizarea unui concurs. (S.B.)
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
Directori interimari noi la instituţiile de cultură de la Primărie
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
 Iz de schimbare la directori din cultură: Nu sunt de acord cu epurare politică