Anul 2016 ar urma să fie anul cheie pentru guvernarea în sistem piramidal din România, de la bază în sus, având în vedere că vor fi organizate două scrutine de alegeri, primul al celor locale, al doilea pentru stabilirea noului Legislativ. Și astfel s-ar putea contura o nouă guvernare politică care va însemna și noi negocieri pentru funcțiile din fruntea instituțiilor publice deconcentrate.
Funcții extrem de vânate de membrii formațiunilor politice de orice fel iar motivele nu sunt greu de priceput având în vedere că directorii acestor unități de stat duc acasă lunar venituri de peste 4.000 de lei, care ajung în unele cazuri și la peste 7.000 de lei pe lună.
La Botoșani, teoretic, primul la salarii ar trebui să fie reprezentantul Guvernului în teritoriu. Adică prefectul. Costică Macaleți este însă întrecut de șeful Inspectoratului de Poliție Județean, Mihai Bunduc. Acesta a realizat într-un an, în 2014, conform declarației de avere completată în 2015, un venit salarial de 92.111 lei la care se adaugă pensia soției de 5.760 lei și o altă sumă de 25.000 de euro, provenită din vânzarea unui apartament.
Costică Macaleți a realizat un venit de 80.209 lei într-un an de zile însă deține și 31.150 de euro într-un depozit bancar.
Și Viorel Gaidur șeful de la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple stă bine la venitul salarial care se ridică la suma de 77.418 lei. Soția sa care lucrează la Trezorerie, anual, aduce la bugetul familiei în jur de 38.192 lei.
Nu stă rău nici Dănuț Ciubotaru șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor care are depozite bancare în valută, respectiv peste 20.000 de dolari și 15.000 euro. Realizează un venit salarial anual de 70.516 lei la care se adaugă 19.908 lei al soției.
Colonelul Radu Anton, inspector șef Inspectoratul pentru Situații de Urgență are un salariu pe an care este în sumă de 66.873 lei plus 8.760 lei normă de hrană. Soția sa are un venit anual de 29.606 lei.
Un alt director care și-a completat declarația de avere în 2015 este Aurel Bâlbă, director la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Șeful OCPI are două depozite bancare de 30.000 de dolari și 6.000 de euro, un salariu de 52.643 de lei, o subvenție de la APIA pentru o serie de terenuri pe care le deține de 1.700 lei și normă de hrană de 8.760 de lei. Soția sa lucrează la o firmă privată și câștigă 43.764 lei pe an.
Valentin Popa, directorul Direcției Județene de Statistică, a avut în 2014 un venit de 31.784 de lei la care s-au adăugat 2.457 lei pentru implicarea la alegerile parlamentare și 2.785 de lei, la cele prezidențiale.
Costel Lupașcu, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate are și el două depozite bancare de 60.000 de lei și un salariu similar cu cel al prefectului, adică de 80.000 de lei pe an.
Sebastian Tocariu, directorul executiv al Agenției Județene de Prestații și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a realizat în urmă cu doi ani venituri de 62.308 lei din care 58.155 de lei salariul de la Prefectură iar diferența din activități independente.
Colegul lui, Teodor Dimitriu de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, a avut un venit în sumă de 59.965 lei la care s-au adăugat cei 21.600 lei ai soției, care lucrează în sistemul educațional.
Inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Stelian Mețler, a avut un salariu anual de 5.289 lei iar soția, angajat la Spitalul Județean Mavromati de 17.366 lei și o pensie de 17.508 lei.
La Inspectoratul Școlar Județean, Mihaela Huncă a avut un salariu de 39.828 lei, la care s-au adăugat o serie de drepturi obținute în instanță de 10.253 lei. Fostul soț, în calitate de director al Liceului cu Program Sportiv a adus în casă 74.174 lei. Familia a mai obținut o sumă de 10.000 lei din apicultură, 7.440 de lei din activitatea de consilier local a Mihaelei Huncă, alți 79.698 lei din poziția de manager de proiect POSDRU a inspectorului școlar general și 209 lei în calitate de formator CCD.
Radu Humelnicu de la Direcția Județeană de Sport și Tineret a avut un salariu pe an de 28.296 lei, în timp ce, Răzvan Rotaru de la Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu de 27.000 de lei.
La Agenția pentru Protecția Mediului Botoșani, Eugen Mateciuc realizează un salariu anual de 26.396 lei, el fiind depășit de soția care aduce în casă 40.000 de lei de la o instituție bancară.
Minodora Vasiliu de la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, are 44.429 lei venit salarial și alți 25.568 lei, de la aceeași sursă, în timp ce soțul a adus acasă tot de la DSVSA, o sumă de 38.800 lei.
Mirel Rogalschi, comisarul șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor a obținut în urmă cu doi ani de zile 74.000 de lei din vânzarea unui apartament. Are un salariu anual de 32.295 de lei, în jumătate cât soția care este medic și care câștigă peste 61.600 lei.
Doi dintre directorii de instituții publice, respectiv Liviu Zaharia de la Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură și Silvana Tudorache de la Direcția de Sănătate Publică, nu și-au mau actualizat declarațiile de avere din 2013.
Pe atunci, Liviu Zaharia avea un depozit bancar de 72.000 de lei și un salariu anual de 45.380 lei. Soția lui câștiga 26.057 lei pe an.
Silvana Tudorache avea și ea un depozit bancar de 42.000 de lei și venituri de 5.365 lei în calitate de subprefect, 478 lei de la ATOP și 2.700 lei salariu de la DSP. A mai obținut 6.500 de lei din casarea unui autoturism.
Casa Județeană de Pensii și Direcția Silvică Botoșani nu au actualizate paginile electronice la secțiunea ”declarații de avere și interese” care este inactivă.
CITEȘTE: Pentru ei chiar suntem ”Țara Paielor”! Hotărâre scandaloasă a Guvernului, am ajuns bătaia de joc a Sucevei și a întregii țări