Directoarea liberală de la Pedagogic : N-am înţeles închiderea şcolilor

 

Închiderea tuturor unităţilor de învăţământ din Botoşani nu s-a justificat. Aceasta este opinia şefei Liceului Pedagogic, care crede că cel puţin în municipiu nu se impunea sistarea cursurilor.
Ea a dat ca exemplu chiar unitatea pe care o conduce, unde erau asigurate toate condiţiile pentru desfăşurarea procesului de învăţământ: elevii puteau ajunge la ore, iar căldură se furniza fără probleme. „Noi am rezolvat cu succes această închidere de două zile pe care eu n-am înţeles-o pentru municipiul Botoşani pentru că nu erau nişte condiţii extraordinare, dar aceasta este situaţia”, a afirmat Marilena Mardare. Şefa femeilor liberale a arătat că, practic, nu prea a avut timp de reacţie în faţa unei asemenea decizii. „Din moment ce a fost un ordin, a fost obligatoriu pentru toţi, indiferent că aveam sau nu probleme şcolile trebuiau închise şi atunci sigur că am închis şcolile”, a mai spus prof. Mardare.
Recuperarea orelor e în aer
Cel puţin deocamdată problema recuperării orelor pierdute în această săptămână este una nerezolvată. „Nu ni s-a spus cum se recuperează, probabil din mers se vor recupera aceste ore. Problema este o reprezintă orele fizice ale profesorilor, dacă se vor recupera şi cum anume, dar pentru moment nu ni s-a spus nimic”, a declarat Marilena Mardare. Inspectoratul Şcolar Judeţean a cerut sistarea cursurilor în tot judeţul, cu excepţia celor două municipii, însă fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a semnat un ordin prin care marţi şi miercuri s-a întrerupt procesul educaţional în toate unităţile de învăţământ.
CITEŞTE ŞI:
 Vacanţă generală – s-au închis absolut toate şcolile